Dumitru Dragomir a fost eliberat din arest în cursul acestei dimineți. În jurul orei 06:00, judecătorii Tribunalului București au decis să nu emită pe numele fostului președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal un mandat de arestare pentru 29 de zile, acesta urmând să fie cercetat în libertate pentru evaziune fiscală, delapidare și spălare de bani. „Am avut întotdeauna încredere în Justiție. Eu nu sunt din filmul ăsta. Cum mă simt? Sunt very strong”, a fost declarația lui Dragomir la plecarea de la tribunal, după cinci ore de anchete, în urma cărora judecătorii au respins cererea procurorilor de prelungire a arestului preventiv. Mihai Corbu și Radu Arhire nu au beneficiat de aceeași soartă a lui Mitică și au fost arestați preventiv pentru următoarele 29 de zile.
Parchetul General a emis un comunicat în care explică motivele pentru care sunt cercetați Dragomir, Arhire și Corbu:
„Din probele administrate a rezultat suspiciunea rezonabilă că în perioada 2011 – 2013, inculpatul Dumitru Dragomir, în calitate de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, în baza unei înțelegerii cu inculpatul Corbu Mihai – administrator al SC Capital Properties SRL, cu intenție, a determinat membrii LIGII PROFESIONISTE DE FOTBAL (L.P.F.) să aprobe acordarea / plata unui comision în valoare de 12.102.648 lei, în favoarea SC Capital Properties SRL – drept contravaloare a unor servicii de intermediere care, în realitate, nu s-au prestat – în scopul însușirii sumei anterior menționate.
Astfel, pentru realizarea acestui scop, inculpatul Dragomir Dumitru, profitînd de calitatea sa de președinte al LPF, a creat, în paralel cu circuitul licit de vînzare (prin negociere directă) a drepturilor de televizare către S.C. RCS&RDS SRL, un circuit ilicit – fictiv, apt să creeze confuzia cu cel licit, în scopul delapidării sumei de 3.000.000 de euro din patrimoniul LPF.
Inculpatul Dumitru Dragomir a inserat în circuitul fictiv un contract de intermediere (care atestă o activitate neconformă cu realitatea – desfășurarea unor activități de identificare pe piață a unui compărător) cu societatea administrată de inculpații Corbu Mihai și Radu Arhire Alexandru Mădălin.
În baza contractului de intermediere, inculpatul Dragomir Dumitru a obținut aprobarea plății de către Adunarea Generală a acționarilor – L.P.F. a unui comision de 5% din preț către societatea administrată de inculpatul Corbu Mihai, cunoscînd că aceste servicii nu au fost prestate.
Totodată, în fiecare întrunire a Adunării Generale din această perioadă, inculpatul Dragomir Dumitru, care a condus adunările, a prezentat membrilor actele circuitului licit, determinîndu-i să-și dea acordul pentru încheierea contractului de mandat între L.P.F. și societatea administrată de inculpații Corbu Mihai și Radu Arhire Alexandru Mădălin, deși contractul între LPF și S.C. RCS&RDS SRL s-a încheiat ca urmare a negocierii directe.
Deși cunoștea că acel contract de mandat (intermediere) a rămas fără obiect și din punct de vedere juridic, inculpatul Dumitru Dragomir l-a executat în sensul că a plătit în trei tranșe comisionul către societatea administrată de inculpații Corbu Mihai și Radu Arhire Alexandru Mădălin.
Din societatea administrată de inculpații Corbu Mihai și Radu Arhire Alexandru Mădălin, suma de bani a fost transferată în cele din urmă, în baza unor relații comerciale fictive, în conturile unor societăți fantomă. Din conturile acestora, sumele de bani au fost scoase în numerar și returnate inculpaților.”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER